Ion se așeză liniștit pe tronul lui de cruzime.

— Muncești prea mult. Ai început să vezi lucruri care nu există.

Maria nu mai spuse nimic. Nu pentru că nu avea ce, ci pentru că, pentru prima dată, înțelegea că vorbele nu mai aveau nicio putere acolo.

Se duse în cameră încet, cu pași mici. Se așeză pe marginea patului și își puse mâna pe burtă. Copilul se mișcă ușor, ca o bătaie timidă din interior.

— Iartă-mă… — șopti.

În noaptea aceea nu dormi. Ascultă fiecare zgomot din casă, fiecare râs venit din camera de alături, fiecare pas greu al lui Ion. La un moment dat, Leana tuși. O tuse uscată, bătrânească. Maria simți ceva ciudat: nu ură. Ci o claritate rece.

Dimineața, Ion plecă devreme. Nu-i spuse nimic. Leana stătea la masă, curățând fasole.

— Azi mergi iar la câmp — spuse, fără să ridice privirea.

Maria își puse basmaua. Dar, înainte să iasă, se opri.

— Nu.

Leana ridică ochii, surprinsă.

— Ce-ai zis?

— Nu mai merg.

O liniște grea căzu peste bucătărie.

— Ai înnebunit?

Maria respiră adânc. Își simțea inima bătând în gât, dar nu mai dădu înapoi.

— Sunt însărcinată. Sunt bolnavă. Și nu mai pot.

Leana se ridică brusc.

— Casa asta e pe numele fiului meu!

— Pământul nu e.

Leana încremeni.

Maria continuă, cu voce tremurată, dar clară:

— Terenul e încă pe numele meu. Tatăl meu n-a fost prost.

Pentru prima dată, frica apăru pe fața soacrei.

Ion se întoarse mai devreme decât de obicei. Când află, izbucni.

— O să regreți!

Maria îl privi drept în ochi. Nu mai coborî privirea.

— Nu mai am ce pierde.

În acea zi, Maria plecă. Cu o geantă veche, câteva haine și actele ascunse într-o pungă. Se duse la sora ei, într-un sat vecin. O casă mică, dar caldă. Cu mâncare pe masă. Cu liniște.

Au urmat luni grele. Procese. Vorbe. Priviri strâmbe prin sat. Dar Maria rezistă. N-a mai muncit la câmp sub soare. A cusut. A vândut la piață. A trăit.

Când copilul se născu, era sănătos. Un băiat cu plâns puternic.

Maria îl ținu în brațe și simți, pentru prima dată după ani, că respiră cu adevărat.

Pământul a rămas al ei.

Și, pentru prima dată, nu mai era o pedeapsă. Era un început.