Breaking news mondial Decizia fără precedent luată de Vladimir Putin

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu face niciun pas înapoi în contextul discuțiilor de pace în Ucraina, mediate de Statele Unite.

Rusia este pregătită să accelereze ofensiva, a declarat, miercuri, Vladimir Putin, promițând extinderea unei „zone tampon” în Ucraina.

Liderul de la Kremlin a susținut că forțele rusești dețin inițiativa pe front, au ocupat peste 300 de localități în 2025 și a promis extinderea unei „zone tampon de securitate” în Ucraina, potrivit Kyiv Post.

Președintele Rusiei a afirmat joi, 17 decembrie, că forțele ruse au preluat inițiativa strategică de-a lungul întregii linii a frontului din Ucraina, promițând în același timp să extindă așa-numita zonă tampon de securitate a Moscovei și să continue dezvoltarea de noi sisteme de armament.

Vorbind la o reuniune a consiliului Ministerului Apărării din Rusia, Vladimir Putin a declarat că anul 2025 a marcat o „etapă importantă” în campania militară mai amplă.

Putin: Rusia va realiza eliberarea teritoriilor istorice prin mijloace militare

Potrivit liderului rus, trupele ruse au ocupat peste 300 de așezări în acest an și sunt capabile să accelereze operațiunile ofensive în „zone strategic importante” ale frontului.

„Obiectivele operaţiunii militare speciale vor fi, fără îndoială, atinse. Am prefera să facem acest lucru şi să abordăm cauzele profunde ale conflictului prin diplomaţie”, a declarat Putin.

„Dacă partea adversă şi susţinătorii ei străini refuză să se angajeze în discuţii substanţiale, Rusia va realiza eliberarea teritoriilor sale istorice prin mijloace militare.

Sarcina de a crea şi a extinde o zonă-tampon de securitate va fi, de asemenea, abordată în mod consecvent”, a adăugat președintele rus.

Dintre regiunile Ucrainei pe care Rusia le revendică ca teritoriu propriu, în prezent controlează Crimeea, aproximativ 90% din regiunea Donbas şi 75% din Herson şi Zaporojie.

În plus, Rusia deţine o parte din teritoriul regiunilor învecinate Harkov, Sumî, Dnipropetrovsk şi Mîkolaiv.

Comentariile lui Putin semnalează că Moscova va căuta să obţină câştiguri teritoriale suplimentare pe unele dintre aceste fronturi, notează Reuters.

În contextul în care războiul se află într-un moment crucial, preşedintele american Donald Trump făcând presiuni puternice pentru un acord de pace rapid, Putin a declarat că Rusia avansează pe toate fronturile.

Vladimir Putin i-a jignit pe aliații Ucrainei: „purcelușii europeni”

Președintele Putin a estimat că aliații europeni ai Ucrainei, pe care i-a numit „purcelușii europeni”, au concepții revanșarde și ei doresc colapsul Rusiei pentru a o prădui de resurse.

„Ei au crezut că vor distruge și destructura Rusia în puțin timp. Iar purcelușii europeni s-au alăturat imediat acțiunii administrației americane anterioare (a președintelui Joe Biden n.red),

cu speranța de a profita de pe urma colapsului țării noastre, de a recupera ceea ce au pierdut în perioade istorice anterioare și de a-și lua revanșa”, a spus liderul de la Kremlin în timpul unei reuniuni a comandamentului armatei ruse.

În opinia sa, în pofida relațiilor proaste din prezent între Rusia și Europa, dialogul va fi restabilit în cele din urmă, deși s-a arătat sceptic că acest lucru s-ar putea întâmpla în lipsa unei schimbări a actualelor elite politice europene aflate la putere.

„Administrația americană (a lui Donald Trump n.red) își arată această disponibilitate (de dialog n.red).

Noi discutăm cu ei. Sper că la fel se va întâmpla și în Europa(…) În orice caz, va fi inevitabil pe măsură ce devenim mai puternici.

Dacă nu va fi cu politicienii actuali, atunci va fi după o schimbare a elitelor politice europene”, a mai spus Putin.

Potrivit lui Putin, cetățenii europeni sunt îndoctrinați cu frica unui război cu Rusia, iar această ‘isterie’ este creată de liderii europeni.

Related Posts

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

Remedii naturale pentru îmbunătățirea sănătății pielii

Venele vizibile de pe mâini apar uneori „din senin”: într-o poză, la lumina din baie, după o zi lungă sau chiar când credeai că pielea ta arată…

Pensionarii cu aceste diagnostice pot primi 2000 lei în plus lunar. Puțini știu că au acest drept

UPDATE 2025:Pensionarii din România care, din cauza unor afecțiuni severe, aunevoie permanentă de ajutorpot primi o indemnizație lunară de însoțitor în valoare de2.025 lei. Măsura se aplică…

Căpitana de poliție a orașului București, Sara Ionescu, se întorcea acasă cu un taxi.

Plutonierul a întors capul spre ea și a măsurat-o din priviri. A zâmbit strâmb, plin de dispreț. — Și dumneata cine mai ești? Avocată? Sau vreo rudă…

Am angajat un actor să se dea drept iubitul meu la petrecerea de la piscină

Toți invitații s-au întors spre Iordan în același timp. Patricia a încercat să vadă ce era în cutie, dar el a închis-o imediat și a lipit-o de…

Ministrul Muncii elimină CASS-ul la pensii. Ce se schimbă din 2027

2,3 miliarde de lei — atât costă pachetul social anunțat duminică de ministrul Muncii, Florin Manole. Și pentru milioane de pensionari, suma asta înseamnă ceva concret: scăparea…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *