Nici huruitul rar al trenurilor care treceau pe calea ferată, nici lătratul rătăcit al câinilor, nici luna plină uriașă care lumina acea noapte în mod deosebit de strălucitor. Nimeni nu auzea scrâșnetul și sunetele înfundate care se auzeau la marginea orașului ucrainean, în cimitir. Iar dacă cineva ar fi văzut, și-ar fi putut pierde mințile.

La unul dintre mormintele proaspete, doi bărbați săpau în tăcere, metodic și sigur, dând la o parte pământul. Nimeni nu vedea ce făceau — doar luna uriașă îi privea parcă cu o curiozitate rece.

De fapt, mai era cineva. Pe o bancă mică, lângă mormânt, stătea o femeie și urmărea cu atenție cum lucrează cei doi.
— Hei, doamnă, nu v-ați răzgândit? Poate că nu e bine să tulburați odihna celui mort? — întrebă unul dintre gropari, ștergându-și fruntea.

— Nu m-am răzgândit, — răspunse femeia tăios. — Sapă mai departe, v-am plătit.

— Nu înțeleg, — spuse celălalt. — Scoatem sicriul, și apoi ce? Doar nu plecați cu el acasă?

— Nu-mi trebuie. Vreau doar să-l văd, și apoi îl îngropați la loc, — răspunse ea mai calm.

— Sunteți o femeie ciudată, doamnă, — zâmbi bărbatul. — Ce sperați să vedeți? După placă, e îngropat de o lună.

— Nu e un an. Tot o să-l recunosc, — spuse ea.

— Pe cine? — întrebă.

— Pe băiatul meu.

Groparii se priviră și au gândit că femeia și-a pierdut mințile de durere. Dar ce le păsa? Vor dezgropa, vor îngropa — femeia îi plătise bine.

Femeia era Oksana. Îl născuse pe fiul ei după 40 de ani.
Ani întregi ea și soțul încercaseră, dar fără rezultat. Apoi, el a părăsit-o pentru o femeie mai tânără, care i-a dăruit rapid două fete.
Oksana a rămas singură.

Apoi, în orășelul lor a venit un agronom tânăr, abia ieșit de pe băncile facultății. Ea lucra la contabilitate și-l vedea des. Într-o zi, el a dus-o acasă cu mașina instituției și a urcat la un ceai. Și a fost o noapte…

Dimineața, Oksana și-a dat seama ce făcuse. El avea doar 24, ea 40. Putea să-i fie mamă. Nu arăta rău pentru vârsta ei, dar era greșit.
I-a spus lui Taras. El a dat din umeri. A obținut ce a vrut. Interesul s-a stins.

După o săptămână, Oksana a aflat că e însărcinată.
Era speriată, rușinată, dar în adâncul sufletului — fericită. Medicii îi spuseseră ani la rând că nu poate avea copii. Acum îi recomandau avortul: „E riscant la vârsta dumneavoastră.”

— O voi păstra, — le-a spus.

Taras a plecat curând din oraș. Oksana nici nu i-a spus de sarcină. Nu avea nevoie de nimic de la el.
Lumea a bârfit, dar n-a aflat cine era tatăl. Bogdan s-a născut sănătos și la termen.

A fost lumina vieții Oksanei.
Băiat bun, deștept, frumos. În liceu învăța bine, făcea sport, mergea la olimpiade.
Oksana visa să meargă la facultate.

Dar într-o zi, în clasa a 11-a, Bogdan a anunțat că se înrolează în armată.
Ea a fost șocată. — Fiule, de ce să pierzi un an? Intră acum la facultate, ai amânare!

— Nu, mamă. Vreau să-mi fac datoria, apoi studiez. După armată am și avantaje la admitere.

N-a avut de ales, a acceptat. Știa că nu-l poate convinge.
Au organizat o petrecere de rămas bun, toți colegii erau acolo. Și Alinei, prima lui iubire.

A urmat plecarea la armată. După câteva luni, a început războiul.

Oksana a aflat de la Alina, care i-a telefonat speriată:
— Tanti Oksana, ați văzut știrile?

— Nu, dragă, eram cu tapetul în bucătărie…

— Tanti Oksana, a început războiul!

Oksana s-a prăbușit pe scaun. Nu putea respira. Dar în acea seară, Bogdan a sunat.
Vocea lui veselă i-a dat liniște:
— Mamă, nu-ți face griji. Noi suntem în afara pericolului. Doar ne antrenăm.

Dar după acel apel, nu a mai dat niciun semn o săptămână întreagă.
Timpul trecea, știrile deveneau tot mai înfricoșătoare.

Lumea din sat întreba: — Oksana, ai vești de la Bogdan?

— Servește patria, — răspundea ea scurt.

O lună a trecut. Niciun telefon de la el.

A mers la comisariat.
— Totul e în regulă, — i-au spus.
— Dacă s-ar fi întâmplat ceva, am fi fost anunțați. Nu vă faceți griji.

— Dar de ce nu sună? — întreba ea cu lacrimi.

— Nu e voie în aceste zile. Doar soldații profesioniști sunt pe front. Bogdan e în termen. Va fi bine. Mai are puțin și se întoarce.

Și Oksana, într-un fel, s-a mai liniștit.