Carmen Șerban, în doliu!

Tatăl lui Carmen Șerban s-a stins din viață. Artista a postat pe rețelele de socializare un mesaj sfâșietor, în dreptul

unei imagini în care apare alături de părintele ei, în timp ce-l sărută pe frunte.

”Tăticul meu, sufletul meu, te voi iubi mereu! Să ai drum lin și cu Lumină către Cer! Bunul Dumnezeu să îți odihnească

sufletul, că deprea mult chin ai avut parte”, este mesajul scris de Carmen Șerban.

În data de 5 septembrie, părinții artistei Carmen Șerban împliniseră 50 de ani de căsătorie.

Tatăl lui Carmen Șerban avea probleme de sănătate

Bărbatul a fost operat în a treia săptămână din luna aprilie, iar starea lui nu a fost deloc bună, chiar dacă a reușit să

meargă împreună cu familia la slujba de Înviere. El a fost operat în Săptămâna Mare.

„De Paşte am fost la tata, acum o săptămână am fost tot la tata.L-au operat lunea trecută, l-au resuscitat marţea trecută…

L-am dus împreună cu mama, cu fratele meu, cu nepoţii, am fost la Înviere. A rezistat cu greu, dar m-am bucurat că am

putut să-l duc să ţină şi el Lumina. Acum mai mult doarme, are friguri. Cum o fi voia lui Dumnezeu”, a spus Carmen Șerban în cadrul unei emisiuni de televiziune.

Related Posts

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

Remedii naturale pentru îmbunătățirea sănătății pielii

Venele vizibile de pe mâini apar uneori „din senin”: într-o poză, la lumina din baie, după o zi lungă sau chiar când credeai că pielea ta arată…

Pensionarii cu aceste diagnostice pot primi 2000 lei în plus lunar. Puțini știu că au acest drept

UPDATE 2025:Pensionarii din România care, din cauza unor afecțiuni severe, aunevoie permanentă de ajutorpot primi o indemnizație lunară de însoțitor în valoare de2.025 lei. Măsura se aplică…

Căpitana de poliție a orașului București, Sara Ionescu, se întorcea acasă cu un taxi.

Plutonierul a întors capul spre ea și a măsurat-o din priviri. A zâmbit strâmb, plin de dispreț. — Și dumneata cine mai ești? Avocată? Sau vreo rudă…

Am angajat un actor să se dea drept iubitul meu la petrecerea de la piscină

Toți invitații s-au întors spre Iordan în același timp. Patricia a încercat să vadă ce era în cutie, dar el a închis-o imediat și a lipit-o de…

Ministrul Muncii elimină CASS-ul la pensii. Ce se schimbă din 2027

2,3 miliarde de lei — atât costă pachetul social anunțat duminică de ministrul Muncii, Florin Manole. Și pentru milioane de pensionari, suma asta înseamnă ceva concret: scăparea…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *