Ușa de la intrare s-a deschis încet, cu un scârțâit ușor, iar în prag a apărut Ovidiu. Avea în mână un dosar gros și o privire calmă, dar hotărâtă. Nimeni nu-l aștepta. Paul a tresărit, iar amanta s-a uitat urât, de parcă cineva le stricase o petrecere.

— Ce cauți aici? a mârâit Paul.

Ovidiu nu i-a răspuns imediat. S-a apropiat de Larisa, i-a pus o mână pe umăr și i-a șoptit ceva la ureche. Pentru prima dată după multe săptămâni, pe chipul ei a apărut un zâmbet abia vizibil.

— Sunt avocatul ei, a spus apoi, clar. Și am venit exact la timp.

Soacra Margareta a încremenit. Amanta a râs nervos.

— Avocat? Pentru ce? a zis ea. Oricum, totul rămâne soțului.

Ovidiu a deschis dosarul și a scos câteva acte.

— Nu chiar. Apartamentul nu e bun comun. A fost moștenire de la părinții Larisei și este trecut exclusiv pe numele ei. Iar acum trei luni, cât încă era în deplinătatea facultăților, Larisa a făcut un testament.

Paul a albit la față.

— Ce testament? a bâiguit el.

— Unul foarte simplu, a continuat Ovidiu. Tot ce are Larisa — apartamentul, economiile de aproximativ 180.000 de lei și mașina — revin fetițelor ei. Administrarea bunurilor se face printr-un curator desemnat de instanță. Nu dumneavoastră.

Amanta a sărit ca arsă.

— Asta e o glumă!

— Nu, e lege, a spus Ovidiu calm. Și mai e ceva. Există și o clauză specială: dacă soțul încearcă să înstrăineze bunuri sau să le ia copiii, pierde orice drept de vizitare.

Soacra s-a prăbușit pe scaun. Paul tremura.

— Dar eu sunt tatăl lor! a strigat el.

— Tatăl care și-a adus amanta în casă în timp ce mama copiilor murea, a răspuns Ovidiu, fără să ridice tonul. Instanța va ține cont de asta.

Larisa a inspirat adânc. Simțea că nu mai are mult timp, dar pentru prima dată nu îi mai era frică. Știa că fetițele ei vor fi în siguranță.

— Vreau să plecați, a spus ea încet.

Paul a încercat să mai spună ceva, dar nu i-a ieșit niciun cuvânt. Amanta a trântit ușa în urma lor.

După câteva zile, Larisa a fost mutată într-un centru de îngrijiri paliative, lângă Brașov, aproape de munți. Fetițele au venit la ea pentru câteva zile. Au stat în pat, s-au uitat la poze, au râs și au plâns.

— Mami o să fie mereu cu voi, le-a spus Larisa.

Când a plecat, a plecat liniștită.

Anii au trecut. Fetițele au crescut în același apartament, plin de desene pe pereți, cu miros de mâncare gătită și voci vesele. Ovidiu le-a fost sprijin, ca un unchi adevărat. Paul a rămas doar o amintire urâtă, iar soacra — o lecție.

Iar Larisa a câștigat, chiar și la final. Pentru că adevărata avere n-a fost apartamentul, ci dragostea lăsată în urmă.