Phil Collins își descrie prezentul cu o sinceritate tăioasă, departe de luminile scenei care l-au consacrat. Vârsta a venit cu un șir de încercări medicale, iar ritmul zilnic s-a transformat într-o disciplină a tratamentelor, supravegheate permanent de o asistentă. Pentru un muzician obișnuit cu turnee maraton, această nouă normalitate este o luptă continuă cu boala, dusă în liniște, acasă.

O viață schimbată radical de boală

Vara trecută, artistul a ajuns din nou pe patul de spital, după ce probleme vechi s-au suprapus cu altele noi. La 74 de ani, își recunoaște fragilitățile, dar nu renunță la tonul sfidător care i-a însoțit mereu cariera.

„Mai este viață în bătrânul câine”

spune cu un zâmbet amar, dar autentic, ca un refren care refuză să se stingă.

În locul aplauzelor, zilele i se măsoară azi în ore de recuperare și pauze atent dozate. Tratamentele sunt urmate la minut, iar fiecare pas, la propriu, se cântărește. Dorul de muzică nu a dispărut, însă corpul cere prudență, răbdare și o doză constantă de speranță.

Mărturisiri, operații, complicații și un dor încă viu de scenă

Într-o discuție cu Zoe Ball, în cadrul emisiunii „Eras – In Conversation” de la BBC Two, Phil Collins a vorbit rar de deschis despre tot ce a traversat în ultimii ani. Cinci intervenții la genunchi, diabet de tip 2, complicații apărute după o operație la coloană și dificultăți serioase la rinichi – toate au împins limitele unui organism cândva obișnuit cu efortul extrem al turneelor.

În timpul unei spitalizări, a contractat COVID-19, moment care a complicat și mai mult situația.

„Tot ce putea merge prost a mers prost”

își amintește el, rezumând o perioadă în care funcțiile renale au început să cedeze, iar drumul spre refacere părea nesfârșit. Au urmat luni petrecute între saloane, perfuzii și vești așteptate cu inima strânsă.

Collins nu ocolește nici capitolul dificil al exceselor. Vorbește la persoana întâi, fără tertipuri, despre cum alcoolul s-a strecurat în pauzele dintre turnee și a lăsat urme:

„Beam mai ales ziua. Nu eram genul care să stea nopțile, dar, în timp, totul s-a adunat și m-a ajuns din urmă”

mărturisește, cu luciditatea celui care și-a făcut bilanțul.

Astăzi, mersul este posibil, dar doar cu sprijin – cârje sau alte dispozitive îl ajută să înainteze. Fiecare metru parcurs e o mică victorie, o confirmare că disciplina medicală își face treaba. Nu triumf, ci progres măsurat, atent.

Tată a cinci copii, printre care și actrița Lily Collins, artistul vorbește rar despre viitor, dar lasă o fisură prin care se vede, timid, studioul. Dorința principală rămâne simplă: să-și recapete mobilitatea și echilibrul. Abia apoi, dacă va fi loc, să reintre între microfoane, să vadă dacă inspirația mai bate la ușă.

„De multe ori simți că ai spus tot, că ai terminat. Dar trebuie să încerci. Altfel, nu vei ști niciodată”

În spatele ușilor închise, zilele curg cu proceduri, exerciții și gânduri scurte, așezate. Câteva note notate la întâmplare, o frază vocală rostită în șoaptă și pauze lungi între ele – așa arată acum repetiția. Iar peste toate, un fir subțire de speranță și de muzică care încă nu s-a stins.