Doliu imens în România: actorul Viorel Comănici s-a stins după o perioadă îndelungată de suferință. Numele său, rostit de generații de spectatori, era sinonim cu o voce puternică, o prezență scenică distinctă și un talent care făcea să vibreze orice sală de teatru.RECLAMA

Un actor iubit, o luptă discretă

În ultimele luni, veștile despre starea lui de sănătate circulau în șoaptă printre colegi și admiratori. În familia Teatrului Nottara, apropierea unei vești grele era simțită de toți. La 79 de ani, artistul a dus cu demnitate o bătălie despre care a vorbit puțin, preferând să rămână discret, așa cum a făcut adesea și în afara scenei.RECLAMA

Pe 5 iunie, vestea tristă a devenit certitudine: Viorel Comănici a încetat din viață, lăsând în urmă un gol dureros în comunitatea teatrală. Mesajul publicat de instituția unde a creat zeci de roluri a venit ca un omagiu limpede, de neuitat:

“Familia Teatrului Nottara a pierdut un coleg mult prețuit. Actorul Viorel Comănici a trecut la cele veșnice pe 5 iunie după o lungă suferință. Dumnezeu să îl odihnească!”

Carieră și roluri memorabile

Drumul profesional al lui Viorel Comănici a prins contur în 1965, odată cu absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București. Îndrumat de profesorii Mony Ghelerter și Zoe Anghel, tânărul actor s-a format într-o promoție remarcabilă, alături de colegi care aveau să devină, la rândul lor, repere ale scenei românești: Emil Hossu, Alexandru Repan, Ruxandra Sireteanu, Ștefan Sileanu, Olga Bucătaru.

Un prim vârf al începuturilor a fost rolul principal din Mitică Popescu, piesă de Camil Petrescu, în regia lui George Dem Loghin, proiect la care Dem Rădulescu a fost asistent de regie. Acel moment a deschis o carieră amplă, pe care publicul a continuat să o urmărească ani la rând.

Pe scena de la Nottara, Comănici a dat viață unor personaje diverse în montări conduse de regizori puternici ai epocii. A jucat în Hamlet de William Shakespeare, în regia lui Dinu Cernescu (1974), în Lady X de Eugen Mirea (regia George Rafael), ori în Șoc la mezanin de I.D. Șerban, regia Avram Mircea. Tot în acei ani, a apărut în Întoarcerea la Micene de Tossizza Averoff, montată de Dan Nasta (1975), demonstrând o suplețe artistică rară și o atenție fină la nuanța interioară a fiecărui rol.

Atras deopotrivă de platourile de filmare, actorul a colaborat la diverse producții cinematografice, cu aceeași rigoare pe care o arăta pe scenă. Pasiunea sa de cinefil a întâlnit munca din fața camerei în proiecte care au rămas în memoria publicului, între care se numără seria „Pistruiatul”, în regia lui Francisc Munteanu.

Ecoul acestor creații și imaginea unui profesionist dedicat sunt astăzi repere pentru spectatori și colegi de breaslă; mulți își reamintesc timbrul cald al vocii și modul în care actorul a știut să transforme întâlnirea cu textul într-o experiență vie.