Ana a lăsat farfuria să-i alunece din mână. A căzut pe podeaua rece și a scos un zgomot sec, dureros. Din odaia din spate s-a auzit un scârțâit de pași.

Gheorghe a apărut în prag, sprijinit într-un baston vechi. Când l-a văzut pe Andrei, a încremenit. Ochii i s-au umezit, dar mândria l-a ținut drept.

— Ai venit… — a spus încet. — N-aveai de ce.

Andrei nu a mai rezistat. A intrat în casă, i-a îmbrățișat pe amândoi și a simțit cât de slabi erau. Parcă îi strângea aerul din piept.

— De ce n-ați spus nimic? De ce mâncați așa ceva? — a izbucnit el.

Ana s-a așezat pe scaun, obosită. Gheorghe a oftat adânc.

— N-am vrut să te împovărăm, mamă… — a spus femeia. — Tu ai muncit, ți-ai făcut rostul. Ce rost avea să-ți stricăm viața?

Încet, adevărul a ieșit la iveală.

Pensiile lor abia ajungeau la 2.000 de lei împreună. Medicamentele pentru inimă, tensiune și oase mâncau aproape tot. Datoriile la magazinul din sat se adunaseră. Iarna fusese grea, lemnele puține.

Mâncarea pentru câini era cea mai ieftină. O înmuiau în apă fierbinte și își spuneau că „merge și-așa”.

Andrei simțea cum îl arde fiecare cuvânt. Douăzeci de ani în care trimisese bani rar, din când în când, convins că „se descurcă ei”.

În seara aceea n-au mâncat croșete. Andrei a scos din valize tot ce avea, a coborât până la magazin și a umplut plasele. Pâine caldă, carne, legume, lapte.

Ana plângea în tăcere, în timp ce punea masa, ca pe vremuri.

Dar Andrei știa că nu ajunge.

A doua zi a început schimbarea.

A reparat acoperișul, a chemat un meseriaș din sat. A curățat grădina și a cumpărat semințe. A mers cu tatăl său la medic, la oraș, și i-a făcut toate analizele.

Vecinii au început să vină. Unii cu o găleată, alții cu o vorbă bună. Satul, același sat care părea încremenit, s-a mișcat.

După o săptămână, Andrei a luat o decizie grea.

S-a întors la Cluj doar ca să-și închidă chiria și să-și rezolve actele. A vorbit cu șefii, a cerut concediu prelungit. Apoi a revenit definitiv.

— Casa mea e aici — le-a spus părinților. — Lângă voi.

Cu banii strânși a renovat casa. Nu lux, dar curat și solid. A montat sobă nouă, a refăcut poarta, a pus bancă la umbră.

Ana a început din nou să frământe pâine. Gheorghe a scos radioul vechi și îl asculta seara, zâmbind.

După câteva luni, Andrei a deschis un mic atelier de reparații utilaje agricole. Oamenii din sat aveau nevoie. Munca era multă, dar cinstită.

Banii nu erau o avere, dar erau suficienți. Facturile erau plătite. Masa era plină.

Într-o seară de vară, stăteau toți trei pe bancă, la poartă. Soarele apunea peste câmpuri.

Ana i-a luat mâna lui Andrei.

— N-am mâncat niciodată mai bine ca acum — a spus ea, zâmbind.

Andrei s-a uitat la ei și a înțeles, în sfârșit.

Nu cariera îl făcea bogat. Ci faptul că era acasă.