Inna stătea într-o cafenea de lângă gară, amestecând absent cafeaua care se răcise.
Privirea îi era pierdută printre oameni. Toți aceștia ori tocmai ajunseseră în oraș, ori se pregăteau să plece.

Călători. Probabil și despre Inna credeau același lucru: o femeie tânără, așezată la o masă, așteptându-și trenul.

Dar realitatea era cu totul alta.

La gară o adusese Max, soțul ei. O sărutase de rămas-bun, îi propusese chiar să aștepte trenul împreună.

— Nu e nevoie, îi zâmbise ea. Matvei va întârzia la școală.

Max dăduse din cap, o mai îmbrățișase o dată și plecase — convins că soția lui pleacă într-o deplasare de serviciu, prima din viața ei.

Inna era învățătoare la clasele primare. O meserie responsabilă, dificilă, dar care îi aducea multă bucurie.
Părinții ei îi sugeraseră direcția aceasta imediat după ce terminase clasa a douăsprezecea.

— Te înțelegi atât de bine cu copiii, o încuraja mama. Pedagogia e pentru tine.

— E o meserie nobilă, folositoare, perfectă pentru o femeie, adăuga și tatăl.

Inna acceptase — și nu regretase niciodată.

Copilăria ei se petrecuse într-un mic oraș de provincie, mai degrabă un sat cu statut urban. Străduțe înguste și prăfuite, curți pline de verdeață, toată lumea cunoștea pe toată lumea. Inna fusese o fată liniștită, ascultătoare.

De aceea, gândul de a pleca la studii într-un oraș mare și gălăgios o speriase. Dar în Stepanovka lor nu existau opțiuni pentru o facultate. Singura variantă era un colegiu de construcții, care nu i se potrivea deloc.

Inna oftă, amintindu-și de părinții ei.
Tatăl nu mai era. Îl pierduseră acum câțiva ani, răpus de un infarct — un bărbat încă tânăr. Bine măcar că apucase să-și vadă nepotul…

Anul acela trecuse ca prin ceață.
Mama era tot mai bolnavă — ba tensiune, ba probleme cardiace. Inna era îngrijorată, dar se mai liniștea gândindu-se că fratele ei mai mare, Fiodor, locuia aproape de mama și avea grijă de ea împreună cu soția și copiii.

Matvei mergea des la bunica, unde îi plăcea mult. Se simțea iubit, răsfățat.

Gândurile Innei fuseseră brusc întrerupte de imaginea unei familii:
o femeie tânără, un bărbat și un copilaș de un an în brațele lui.

Privindu-i, i-au amintit de ei — de ea, Max și Matvei.
Și ei fuseseră așa nu demult: fericiți, fără griji, mulțumiți cu viața lor.