— E vie.

Vocea doctoriței abia s-a auzit.

Toți cei din jur au încremenit.

Femeia avea puls.

Advertisements

Slab.

Neregulat.

Dar trăia.

Mihai a făcut instinctiv un pas înainte.

Pe chipul femeii erau zgârieturi, părul îi era plin de noroi, iar buzele albăstrii tremurau aproape imperceptibil.

— Cum e posibil? — a murmurat unul dintre polițiști. — Cu atâția șerpi pe ea…

Doctorița și-a tras mănușile mai bine și a luminat cu lanterna gâtul femeii.

— Nu are mușcături.

— Imposibil — a spus salvatorul. — Erau zeci acolo jos.

În timp ce vorbeau, unul dintre paramedici a ridicat pătura udă de pe corpul femeii și a scos un sunet scurt de surprindere.

Pe abdomenul ei, sub haina murdară, era înfășurată o centură subțire din material încălzit, folosită de biologii care lucrează cu reptile.

Mihai s-a apropiat mai mult.

— Ce înseamnă asta?

Doctorița a ridicat privirea.

— Șerpii nu o atacau. Se adunaseră la căldură.

Toți au tăcut pentru câteva secunde.

Imaginea devenea și mai stranie.

Femeia zăcuse ore întregi într-un șanț rece, iar reptilele se strânseseră pe lângă corpul ei pentru că centura încă emitea căldură slabă.

Ca și cum o protejaseră.

Polițistul mai în vârstă și-a făcut cruce instinctiv.

— Doamne ferește…

Femeia a gemut încet.

Doctorița s-a apropiat imediat.

— Mă auziți? Cum vă numiți?

Buzele ei s-au mișcat greu.

— Ana…

— Ana, cine v-a făcut asta?

Ochii femeii s-au deschis pentru o clipă.

Îngroziți.

Pierduți.

Apoi a șoptit ceva atât de încet încât doar Mihai, aflat cel mai aproape, a înțeles.

— Nu-l lăsați… să mă găsească.

Un fior rece i-a trecut pe șira spinării.

În aceeași clipă, unul dintre polițiști a strigat de pe marginea drumului:

— Șefu’! Avem urme de frânare aici sus!

Toți s-au întors.

Pe asfaltul ud se vedeau clar urme proaspete și bucăți sparte dintr-un far.

Nu fusese un accident simplu.

Doctorița a cerut imediat să o urce în ambulanță.

În timp ce salvatorii o ridicau, Ana a prins brusc mâna lui Mihai.

Degetele îi erau reci ca gheața.

— El crede că am murit…

Apoi și-a pierdut din nou cunoștința.

La spital, poliția a aflat cine era.

Ana Marinescu.

Herpetolog.

Lucra la un centru de cercetare pentru reptile de lângă Ploiești.

Iar în aceeași seară a ieșit la iveală ceva și mai tulburător.

Cu două zile înainte, femeia depusese o plângere împotriva fostului ei partener, un om de afaceri influent pe nume Victor Damian. Îl acuza că spăla bani prin fundații false și că amenințase mai mulți cercetători care refuzaseră să falsifice documente.

Plângerea dispăruse misterios din sistem câteva ore mai târziu.

Mihai, care rămăsese la spital să dea declarații, simțea că ceva nu se leagă.

Mai ales după ce Ana s-a trezit în toiul nopții țipând:

— Nu stingeți lumina!

Doctorița l-a găsit pe hol câteva minute mai târziu.

— Vrea să vorbească doar cu dumneavoastră.

Mihai a intrat încet în salon.

Ana părea sfârșită.

Avea perfuzii în brațe și obrajii scobiți de oboseală.

Dar ochii îi erau lucizi acum.

— El m-a împins din mașină — a spus direct. — A crezut că m-am lovit la cap și am murit în șanț.

Mihai a rămas tăcut.

— Șerpii… — a continuat ea cu voce slabă — erau ai mei. Îi transportam pentru laborator.

Atunci a înțeles.

Cutii sparte.

Reptile eliberate.

Și femeia inconștientă în frig.

Ana a închis ochii o clipă.

— Dacă nu se strângeau pe lângă mine… probabil muream înghețată înainte să mă găsiți.

Mihai s-a uitat spre geamul salonului.

Ploaia bătea încet în sticlă.

— Deci șerpii v-au ținut în viață.

Pe buzele femeii a apărut un zâmbet slab, aproape ireal.

— Toată viața oamenii mi-au spus că sunt creaturi fără suflet.

În dimineața următoare, Victor Damian a fost arestat încercând să părăsească țara.

Iar vestea care a șocat cel mai tare nu a fost tentativa de crimă.

Ci povestea incredibilă despre femeia găsită într-un șanț, acoperită de șerpi care, fără să știe nimeni cum, îi ținuseră trupul cald suficient cât să rămână în viață până la sosirea salvatorilor.