…iar Suzana a simțit cum aerul rece al dimineții i se oprește în piept.

Bătrâna i-a făcut semn să se apropie mai mult, ferindu-și buzele cu palma, de parcă cineva le putea citi de la distanță.

— Draga mea… ceea ce ți-am zis ieri nu a fost o nebunie. Noaptea trecută… cineva te-a căutat.

Suzana a simțit cum i se înmoaie genunchii.

— Cine? De ce? Doar nu am dușmani… a șoptit ea.

Bătrâna a clătinat din cap, cu o liniște care făcea totul și mai înspăimântător.

— Un bărbat. A stat lângă blocul tău mult timp. Se uita numai la geamurile tale. Îl știu după mers… l-am mai văzut. Umblă prin cartier, întreabă pe cine prinde despre femeile singure. O dată l-am văzut certând o fată în scara unui bloc… n-a mai apărut din ziua aia.

Suzana a simțit cum i se usucă gura.

Bătrâna a continuat, cu voce joasă:

— Când l-am văzut apropiindu-se de blocul tău, am știut că trebuie să-ți spun. Dumnezeu să mă ierte, dar m-am temut pentru tine mai mult decât pentru mine.

Suzana a înghițit în sec.Un gând îi bântuia mintea:divorțul… fostul soț… putea să fie el?Dar nu, el plecase din țară. Știa sigur.

— Și… ce să fac acum? Nu pot trăi la hostel la nesfârșit, a murmurat ea.

Bătrâna a ridicat încet o mână tremurândă și i-a atins brațul.

— Nu ești singură, draga mea. Când ai necazuri, oamenii buni se găsesc.

Cuvintele ei au sunat ca o alinare. Pentru prima dată după mult timp, Suzana a simțit că cineva ține la ea fără să ceară nimic în schimb.

După ce a plecat de lângă bătrână, Suzana a mers pe jos, fără direcție. Bucureștiul încă se trezea: chioșcurile ridicau obloanele, mirosul de covrigi calzi venea dinspre colțul străzii, iar troleibuzele hurducăiau în depărtare.

Dar ea nu vedea nimic. Mintea îi era un nod strâns.

Hotărâtă, s-a oprit în fața secției de poliție din apropiere. A ezitat câteva secunde, apoi a intrat.

A vorbit cu un agent tânăr, care asculta atent, fără să o grăbească. I-a povestit tot: divorțul, jobul, bătrâna, bărbatul de la bloc.

— Hai să verificăm camerele din zonă, i-a spus acesta calm. Nu ești prima persoană care povestește despre un individ suspect.

În acel moment, Suzana a simțit pentru prima dată un licăr de siguranță.

Seara, polițistul a sunat-o.

— Doamnă, ar fi bine să treceți pe la secție.

Tonul lui nu era alarmist, dar nici liniștit. Suzana a simțit cum i se strânge stomacul.

Când a ajuns, i-au arătat filmările.Un bărbat înalt, cu glugă, se plimba repetat în fața blocului ei. Se oprea, ridica privirea spre geamuri, apoi se ascundea după colț de fiecare dată când trecea cineva.

— L-am văzut și în alt cartier. Caută pe cineva anume, i-a spus agentul.

Suzana și-a dus mâna la gură.A fost la un pas… un singur pas… de a fi acolo, în noaptea în care el o pândea.

— O să patrulăm zona în următoarele zile. Dar vă recomand să nu dormiți acolo o vreme, a adăugat polițistul.

Suzana a dat din cap.

Simțea cum frica începe să se topească și în locul ei vine o hotărâre nouă, puternică.

Nu mai era femeia care se temea să o ia de la capăt.

Era femeia care supraviețuise unui divorț, unui job greu, și acum unei amenințări nevăzute.

A doua zi, s-a întors la bătrână.

A îngenuncheat lângă ea și i-a strâns mâna.

— Mi-ai salvat viața, a spus, cu vocea tremurândă.

Bătrâna a zâmbit cu ochii ușor umezi.

— Nu eu, draga mea… Dumnezeu trimite oamenii unii spre alții. Eu doar ți-am spus ce am simțit.

Suzana a scos din buzunar 100 de lei și i-a pus în cană.

Bătrâna a clătinat din cap:

— Nu pentru bani, copilă…

— Știu, i-a răspuns Suzana. Tocmai de-asta meriți mai mult.

A plecat cu inima ușoară, simțind că lumea, oricât de grea ar fi, încă are loc pentru oameni care te avertizează, te protejează și te luminează atunci când nu vezi drumul.

Și în ziua aceea, pentru prima dată după mult timp, Suzana a simțit că nu mai merge singură prin viață.