Ilie Bolojan s-a enervat. Trântește cu guvernul de pământ. „Suntem într-o situație economică complicată”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, la finalul discuțiilor pe care liberalii le-au avut la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că România se află în acest moment într-o situație complicată și că „este posibil” ca viitorul guvern, indiferent care va fi acesta, să fie nevoit să crească „anumite taxe și impozite”.

Bolojan a admis, în același timp, că PNL, aflat la guvernare, este, la rândul său, responsabil pentru situația econimcă a țării.

„Suntem într-o situație economică complicată, avem un deficit bugetar mare, care se apropie de cel de anul trecut și pe care nu-l mai putem duce în această formă. Avem o creștere accelerată a datoriilor.

În acest ritm, la începutul anului viitor, vom depăși o îndatoare mai mare de 60% (din PIB)”, a spus Ilie Bolojan.

„Avem venituri, astăzi, importante, care nu sunt încasate şi e nevoie să creştem cota de încasare a acestor venituri şi, de asemenea, este posibil ca, în acest complex de măsuri (ce trebuie adoptate – n.r.), să fim nevoiţi să creştem taxe şi împozite”. 0 seconds of 8 minutes, 17 secondsVolume 54%

Șeful liberalilor a arătat că, România înregistrează, în același timp, o absorbție scăzută a fondurilor europene, care afectează investițiile importante în infrastructură.

„PNL este parțial responsabil de această situație. Prin urmare, ne-am exprimat (la discuțiile de la Cotroceni) că suntem conștienți de această răspundere dar și disponibili de a participa la guvernare, pentru a redresa situația”, a spus Bolojan.

Ilie Bolojan a arătat că există două urgențe economice care trebuie rezolvate: cea a deficitului și cea legată de atragerea de fonduri europene.

„Indiferent ce guvern vine, trebuie să ia măsuri pentru finanțarea deficitului, pentru ca România să rămână o țară de încredere, sigură pentru investitori”, a spus Bolojan. Liderul PNL a mai spus că este necesară o „reducere a cheltuielilor statului, a ineficienței” și a precizat că trebuie făcută o „analiză” pentru fiecare instituție guvernamentală „unde poate fi redus personalu”, unde pot fi eliminate sinecurile și cheltuielile care nu pot fi justificate”. În ceea ce priveşte accesarea și absorbția de fonduri europene, Bolojan a sugerat o renegociere a PNRR.

„Gândiţi-vă la închiderea unor termocentrale în anumit termen, de asemenea e nevoie de urgentarea respectării jaloanelor acestor măsuri care trebuie luate, pentru a ne putea elibera tranşele şi a ne accesa banii europeni şi ultimul rând este nevoie de înlocuirea unor proiecte, pentru că unele dintre proiectele care sunt în PNRR, mă gândesc de exemplu la o parte din domeniul sănătăţii, la construcţia de spitale, nu pot fi finalizate până anul viitor”, a explicat Bolojan.

„Ar fi nevoie ca aceste proiecte să fie trecute pe o finanţare de stat iar ele să fie înlocuite de proiecte care pot fi finalizate în aşa fel încât pe de o parte să le putem închide pe toate, dar să ne putem trage şi banii europeni pentru a asigura dezvoltarea în continuare a ţării noastre”.

Related Posts

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

Remedii naturale pentru îmbunătățirea sănătății pielii

Venele vizibile de pe mâini apar uneori „din senin”: într-o poză, la lumina din baie, după o zi lungă sau chiar când credeai că pielea ta arată…

Pensionarii cu aceste diagnostice pot primi 2000 lei în plus lunar. Puțini știu că au acest drept

UPDATE 2025:Pensionarii din România care, din cauza unor afecțiuni severe, aunevoie permanentă de ajutorpot primi o indemnizație lunară de însoțitor în valoare de2.025 lei. Măsura se aplică…

Căpitana de poliție a orașului București, Sara Ionescu, se întorcea acasă cu un taxi.

Plutonierul a întors capul spre ea și a măsurat-o din priviri. A zâmbit strâmb, plin de dispreț. — Și dumneata cine mai ești? Avocată? Sau vreo rudă…

Am angajat un actor să se dea drept iubitul meu la petrecerea de la piscină

Toți invitații s-au întors spre Iordan în același timp. Patricia a încercat să vadă ce era în cutie, dar el a închis-o imediat și a lipit-o de…

Ministrul Muncii elimină CASS-ul la pensii. Ce se schimbă din 2027

2,3 miliarde de lei — atât costă pachetul social anunțat duminică de ministrul Muncii, Florin Manole. Și pentru milioane de pensionari, suma asta înseamnă ceva concret: scăparea…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *