Ion Iliescu, stabil după ce a intrat în stop cardiac. Fostul președinte a fost resuscitat

Potrivit surselor Știrile Kanal D, Ion Iliescu a intrat în stop cardiac.

Fostul președinte se află internat la spitalul SRI, pe secția de ATI.

Ion Iliescu, în stare stabilă

Fostul președinte al României a fost stabilizat. Ion Iliescu a făcut stop cardiac, dar eforturile medicilor au dat roade. În acest moment pacientul este stabil, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, din Capitală.

Fostul președinte al României ar fi în acest moment resuscitat de medici.

Ion Iliescu a ajuns în stare gravă la spital luni după-amiază. Acesta a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, din Capitală, acolo unde a fost supus mai multor investigații de specialitate.

Fostul președinte, în vârstă de 95 de ani, ar fi avut probleme la plămâni. Conform unor surse, Ion Iliescu ar fi suferit de o tumoră la plămâni.

”În după-miaza zilei de ieri, 9.06. 2025, Ion Iliescu, fost președinte al României, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru efectuarea unor investigații. Pacientuls-a prezentat cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior. A fost internat, iar în prezent beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, au transmis reprezentanții SRI, potrivit Știrile Kanal D.

Related Posts

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

Remedii naturale pentru îmbunătățirea sănătății pielii

Venele vizibile de pe mâini apar uneori „din senin”: într-o poză, la lumina din baie, după o zi lungă sau chiar când credeai că pielea ta arată…

Pensionarii cu aceste diagnostice pot primi 2000 lei în plus lunar. Puțini știu că au acest drept

UPDATE 2025:Pensionarii din România care, din cauza unor afecțiuni severe, aunevoie permanentă de ajutorpot primi o indemnizație lunară de însoțitor în valoare de2.025 lei. Măsura se aplică…

Căpitana de poliție a orașului București, Sara Ionescu, se întorcea acasă cu un taxi.

Plutonierul a întors capul spre ea și a măsurat-o din priviri. A zâmbit strâmb, plin de dispreț. — Și dumneata cine mai ești? Avocată? Sau vreo rudă…

Am angajat un actor să se dea drept iubitul meu la petrecerea de la piscină

Toți invitații s-au întors spre Iordan în același timp. Patricia a încercat să vadă ce era în cutie, dar el a închis-o imediat și a lipit-o de…

Ministrul Muncii elimină CASS-ul la pensii. Ce se schimbă din 2027

2,3 miliarde de lei — atât costă pachetul social anunțat duminică de ministrul Muncii, Florin Manole. Și pentru milioane de pensionari, suma asta înseamnă ceva concret: scăparea…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *