Am apăsat pe ecran.

În sufragerie se lăsă o tăcere grea, apăsătoare. Se auzea doar respirația lor zdrențuită. Andrei a încercat să rămână calm, dar mâna îi tremura. Ioana, în schimb, s-a înțepenit, de parcă știa deja ce o așteaptă.

Prima imagine.

Ioana în fața unei cafenele din București cu un bărbat pe care Andrei nu-l cunoștea.

Doilea.

Extras bancar. Transferuri multiple. Sume mari. Zeci de mii de lei.

Treilea.

Vestea.

Nu dragoste.

Șantajul.

Andrei clipi des, confuz. „Ce… ce este asta?”

Am zâmbit, dar fără căldură.

„Aceasta este viața ei adevărată.”

Ioana făcu un pas înapoi. “Ana, te rog…”

Dar și-a pierdut controlul asupra ei.

am continuat.

„Draga mea verișoară”, am spus eu încet, „aceasta nu este o femeie obișnuită care se recuperează după un divorț. Aceasta este o femeie care trăiește din relațiile altora”.

Andrei s-a uitat brusc la ea.

„Ce vrea să spună?”

Am ridicat telefonul mai sus.

„Nu ești primul.”

Tăcere.

„Și nici celălalt.”

Ochii i se mariră.

Ioana a încercat să vorbească, dar cuvintele i-au rămas în gât.

„El are o dependență”, am continuat. “Se apropie de familii stabile. Femei ocupate. Bărbați care se simt neglijați. Ea le invadează viața, le câștigă încrederea… și apoi distruge totul.”

Andrei a făcut un pas înapoi de parcă ar fi văzut-o pentru prima dată.

— Nu este adevărat, şopti el.

Am mai deschis un mesaj.

De la alt bărbat.

„Dacă nu-mi mai trimiți încă 20.000 de lei, îi voi spune totul soției tale.”

Am pus telefonul pe masă.

„Adevărul să fie spus, nu eram interesat doar de ceea ce făceai”, am spus calm. „M-a interesat cine era acea femeie pe care ai adus-o la mine acasă.”

Ioana a început să tremure.

„Nu am vrut să…” a început ea.

— Ai făcut-o, am întrerupt-o. „Ai făcut asta de mai multe ori.”

Andrei și-a trecut o mână prin păr, disperat.

“Doamne… în ce m-am băgat…”

Am făcut un pas spre el.

„Exact ceea ce ai ales.”

S-a uitat la mine. Pentru prima dată părea cu adevărat speriat.

— Da… nu știam…

„Nu ar trebui să știi”, i-am răspuns. „Trebuia să fii om.”

Tăcere.

Este greu de suportat.

Apoi m-am întors către Ioana.

“Ai terminat.”

Ea nu a protestat.

Ea nu a mai încercat să explice nimic.

Ea știa că s-a terminat.

Și-a luat geanta și a plecat fără să se uite înapoi.

Ușa se închise încet.

Andrei a rămas în mijlocul sufrageriei, pierdut. Un fel mai mic. Parcă dezbrăcat de tot ce credea că este.

— Ce facem acum? întrebă el cu o voce care nu mai era sigură.

M-am uitat la el mult timp.

„Merg mai departe.”

A înghițit.

„Dar noi?”

Am zâmbit trist.

“Nu am fost de mult timp. Doar că ți-ai dat seama prea târziu.”

Mi-am luat telefonul, cheile și geanta.

Când am ieșit pe ușă, am simțit ceva distinct pentru prima dată după mult timp.

Nu durere.

Nu furie.

Calm.

Genul de pace care vine atunci când nu mai ai nimic de demonstrat și nimic de pierdut.

Afară, aerul era rece, dar limpede.

Am respirat adânc.

Și pentru prima dată după ani am știut sigur