Era duminică dimineața, o zi ca oricare alta. Soarele începea să se strecoare timid printre jaluzele, iar în apartament mirosea divin a cafea proaspătă. Maria, cu un ziar mototolit în față, își sorbea liniștită sucul de portocale.

Sonia, fetița ei de șase ani, abia se târa pe podeaua care scârțâia sub pașii mici. Era încă în pijamale, cu părul ciufulit și moțăind.

Victor, „noul tătic” cum îi spunea Sonia, era în bucătărie, pregătind cafeaua. Totul părea normal, calm, banal chiar, până când…

– Mamă, nu bea din paharul ăla! a țipat Sonia, deodată, cu o voce atât de ascuțită, de parcă cineva o trezise dintr-un coșmar.

Maria s-a înțepenit. Paharul, plin ochi cu suc de portocale, i-a rămas suspendat în aer, la un pas de buze.

– Noul tătic a pus ceva în el! a continuat Sonia, tremurând.

Un fior rece i-a străbătut spinarea Mariei. Nu-i venea să creadă ce auzea. Se uita când la pahar, când la Sonia, fără să știe ce să facă.

Instinctiv, a lăsat paharul jos și, într-un gest lent, aproape teatral, l-a împins spre locul lui Victor. În schimb, a luat paharul lui, neatins.

În momentul ăla, Victor a intrat în cameră cu o cană de cafea aburindă. Când a văzut ce a făcut Maria, privirea i s-a schimbat brusc. Ceva întunecat, rece, i-a fluturat prin ochi.

Maria și Sonia au simțit imediat atmosfera ciudată.

Victor a încercat să zâmbească, dar zâmbetul lui era forțat, fals.

– Ce-i cu voi? a întrebat el, punând cana pe masă.

Maria nu a răspuns. S-a uitat la paharul din fața lui Victor, apoi la Sonia.

– Bea din paharul ăla, Victor, a zis ea calm, dar ferm.

Victor a încremenit o secundă. Apoi a râs scurt.

– Ce glumă e asta? E sucul tău, iubito!

– Atunci n-ar trebui să fie problemă să-l bei tu, a spus Maria, fixându-l cu o privire de oțel.

Victor s-a uitat de la una la alta. Apoi, într-un gest brusc, a dat cu mâna peste pahar, trântindu-l pe jos. Sucul s-a împrăștiat pe podea ca o baltă lipicioasă.

Maria a sărit în picioare.

– Ieși afară din casa mea, a zis ea, vocea tremurându-i de furie.

Victor a încercat să spună ceva, dar Maria i-a arătat ușa. Cu o față întunecată, Victor a plecat, trântind ușa în urma lui.

După ce liniștea s-a așternut din nou, Maria a îngenuncheat lângă Sonia, strângând-o tare în brațe.

– Cum ai știut? a întrebat-o în șoaptă.

Sonia a clipit, rușinată.

– L-am văzut dimineață… a turnat ceva dintr-o sticluță mică în pahar. Credea că dorm.

Maria a înghețat.

Mai târziu, cu poliția în sufragerie și sticluța găsită printre lucrurile lui Victor, adevărul a ieșit la iveală: Victor plănuia să o adoarmă pe Maria și să-i fure banii economisiți pentru casa nouă.

Maria a realizat atunci că Sonia nu doar că i-a salvat viața… dar i-a salvat și viitorul.

Și, pentru prima dată după multe luni, și-a dat seama că nu avea nevoie de un „noul tătic” ca să fie fericită. Erau ele două, și era de-ajuns.