Oana a simțit cum sângele îi urcă în obraji. Întrebarea a lovit-o mai tare decât orice diagnostic.

— Cum adică? a șoptit. — Ce legătură are asta?

Medicul nu a ridicat vocea. Nu era judecată în tonul lui, doar o curiozitate profesională, rece.

— Vă rog să-mi răspundeți. E important.

A înghițit în sec.

— Unul singur. Soțul meu. De cincisprezece ani.

În cabinet s-a lăsat o tăcere grea. Medicul a oftat ușor, apoi a zâmbit, pentru prima dată.

— Atunci am o veste. Și nu e una rea.

Oana și-a strâns pumnii.

— Spuneți-mi.

— Doamnă, sunteți însărcinată. În aproximativ șapte săptămâni.

Lumea s-a oprit.

— Poftim? a bâiguit ea. — Nu se poate… La vârsta mea… Noi am încercat ani de zile…

— Se poate, a spus calm doctorul. — Și se întâmplă mai des decât credeți. Corpul dumneavoastră e sănătos. Inima bate bine. Sarcina arată normal.

Lacrimile i-au curs fără să le mai poată opri. Toată frica, toată oboseala, toate nopțile pierdute citind despre boli grave s-au topit într-o secundă.

— Dar durerile? Grețurile?

— Simptome clasice, a zâmbit el. — Și încă ceva… aveți gemeni.

Oana a râs și a plâns în același timp. I se părea ireal.

A ieșit din clinică amețită, cu o hârtie mototolită în mână și cu inima bubuind. A sunat taxiul, dar nu a putut sta pe loc. A pornit pe jos, prin parc.

Copiii alergau după porumbei. O fetiță mânca un covrig, murdărindu-se pe toată fața. O mamă o certa blând.

Oana zâmbea. Pentru prima dată, nu mai simțea durere.

A format numărul lui Mihai.

— Ai ajuns? a răspuns el, cu vântul bătând în telefon.

— Întoarce-te acasă, i-a spus ea. — Acum.

— Ce s-a întâmplat?!

— Nimic rău. Din contră.

Când Mihai a intrat pe ușă, o oră mai târziu, Oana stătea pe canapea, cu mâinile pe burtă.

— Sunt însărcinată, a spus simplu.

El a rămas nemișcat.

— Glumești?

— Nu. Și nu cu unul. Cu doi.

Mihai s-a așezat pe podea. A râs. A plâns. A repetat de zece ori „nu-mi vine să cred”.

În seara aceea au mâncat pâine cu brânză și ceai. Au vorbit despre nume. Despre camera copiilor. Despre cum o să se descurce cu banii, cu ratele, cu viața.

Nu era ușor. Dar era real.

Cincisprezece ani de așteptare se transformaseră, într-o singură zi, într-un viitor plin.

Și pentru prima dată, casa lor nu mai părea goală.