Maria încremeni, privind atent părul fetiței. Printre șuvițele ei subțiri și deschise la culoare, ceva a strălucit. Ea a întins cu grijă degetele și, dintr-o dată, a rămas fără glas – era un mic medalion de aur, aproape ascuns între firele de păr.

Inima i-a început să bată mai repede. Acest medalion îi părea incredibil de cunoscut. Cu mâinile tremurânde, Maria l-a apucat ușor și l-a privit mai atent. Da, nu se putea înșela! Pe spatele medalionului era gravat un nume – „Elena”.

Ochii Mariei s-au umplut de lacrimi. Acesta era medalionul pe care sora ei mai mică îl purta întotdeauna! Dar asta era imposibil… Elena dispăruse în urmă cu cincisprezece ani, pe când era doar un bebeluș. Familia ei căutase neîncetat, dar fără niciun rezultat.

— De unde ai acest medalion? – a întrebat Maria cu voce tremurândă, strângând ușor mâinile fetiței.

Copila s-a uitat la ea cu ochii mari și speriați.

— Nu știu… L-am avut dintotdeauna… Mami mi-a spus că e singurul lucru care mi-a rămas de la părinții mei adevărați…

Maria simți cum picioarele îi tremură. Oare era posibil? Putea fi aceasta sora ei pierdută?