Nicușor Dan a început schimbările în Români. TERMEN LIMITĂ: 30 iunie. Ce a anunțat chiar acum președintele că se va întâmpla în următoarea lună. Taie în carne vie

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.

„Sper să fie prima din mai multe întâlniri pe care să le avem şi v-aş propune, pentru că ştiţi că este un moment dificil pentru politica fiscală a României, ca să spun aşa, să împărţim discuţia în două: ce e de făcut înainte de 30 iunie când trebuie să pregătim un pachet pentru a doua jumătate a lui 2025 în care să luăm nişte măsuri pentru deficit, sper eu, cât mai multe reduceri de cheltuieli, şi după 30 iunie, în care să vorbim de lucruri de construcţie”, a afirmat Nicuşor Dan, în debutul întâlnirii, potrivit imaginilor transmise de Administraţia Prezidenţială.

La întrevedere au participat reprezentanţi ai următoarelor organizaţii patronale şi de afaceri: Confederaţia Patronală Concordia, Consiliul Investitorilor Străini, Fundaţia Romanian Business Leaders, Camera de Comerţ Americană în România, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România, Camera de Comerţ şi Industrie Româno–Germană şi Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Printre participanţii la întâlnire se numără Dan Şucu, preşedintele Confederaţiei Concordia.

„Există ceva care în afaceri este esenţial – se numeşte instituţia feed-back-ului. După ce ai luat o decizie, trebuie să vezi mai departe cum se aplică decizia respectivă, dacă funcţionează, dacă nu funcţionează, cum o poţi perfecţiona, asta este esenţial într-o societate şi este esenţial, după părerea mea, să facă acest lucru şi Guvernul României şi statul român”, a subliniat Dan Şucu.

Related Posts

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

Remedii naturale pentru îmbunătățirea sănătății pielii

Venele vizibile de pe mâini apar uneori „din senin”: într-o poză, la lumina din baie, după o zi lungă sau chiar când credeai că pielea ta arată…

Pensionarii cu aceste diagnostice pot primi 2000 lei în plus lunar. Puțini știu că au acest drept

UPDATE 2025:Pensionarii din România care, din cauza unor afecțiuni severe, aunevoie permanentă de ajutorpot primi o indemnizație lunară de însoțitor în valoare de2.025 lei. Măsura se aplică…

Căpitana de poliție a orașului București, Sara Ionescu, se întorcea acasă cu un taxi.

Plutonierul a întors capul spre ea și a măsurat-o din priviri. A zâmbit strâmb, plin de dispreț. — Și dumneata cine mai ești? Avocată? Sau vreo rudă…

Am angajat un actor să se dea drept iubitul meu la petrecerea de la piscină

Toți invitații s-au întors spre Iordan în același timp. Patricia a încercat să vadă ce era în cutie, dar el a închis-o imediat și a lipit-o de…

Ministrul Muncii elimină CASS-ul la pensii. Ce se schimbă din 2027

2,3 miliarde de lei — atât costă pachetul social anunțat duminică de ministrul Muncii, Florin Manole. Și pentru milioane de pensionari, suma asta înseamnă ceva concret: scăparea…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *