Primele cuvinte rostite de Alexandru când a fost găsit

Alex, băiatul de 5 ani dispărut luni din localitatea sibiană Sebeșu de Jos, după ce a plecat de lângă tatăl său, a fost găsit în viaţă, miercuri, 13 mai, într-o zonă de pădure, anunță Poliția Română. Băiatul a fost localizat din elicopter.

Imagini oferite de Poliția Română îl arată pe băiatul de 5 ani stând pe loc, într-o pădure.

„Minorul dispărut din județul Sibiu a fost găsit în siguranță în extravilanul localității Sebeșu de Sus, la aproximativ 2 km de locul dispariției, în jurul orei 13:07, cu ajutorul elicopterului IGAv”, a transmis Poliția Română.

Potrivit Poliției, starea de sănătate a minorului este stabilă.

„Acestuia i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului și urmează să fie transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat Poliția Română.

De asemenea, medicul SMURD a declarat că starea de sănătate a copilului nu este îngrijorătoare.

„Până în acest moment nu prezintă leziuni vizibile, este conștient și cooperant. Minorul, însoțit de mama acestuia, va fi transportat la Spitalul de Pediatrie pentru investigații de specialitate”, a declarat medicul SMURD, citat de Turnul Sfatului.

De asemenea, medicul SMURD a declarat că starea de sănătate a copilului nu este îngrijorătoare.

„Până în acest moment nu prezintă leziuni vizibile, este conștient și cooperant. Minorul, însoțit de mama acestuia, va fi transportat la Spitalul de Pediatrie pentru investigații de specialitate”, a declarat medicul SMURD, citat de Turnul Sfatului.

Ce a spus Alexandru când a fost găsit

Mai multe imagini emoționante au apărut după ce copilul a fost recuperat. Dup zile întregi în care au stat cu sufletul la gură, părinții copilului și primărița comunei, s-au îmmbrățișat.

Primele cuvinte pe care micuțul le-a spus în momentul în care a fost salvat au fost „Vreau la mami”.

Related Posts

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

Remedii naturale pentru îmbunătățirea sănătății pielii

Venele vizibile de pe mâini apar uneori „din senin”: într-o poză, la lumina din baie, după o zi lungă sau chiar când credeai că pielea ta arată…

Pensionarii cu aceste diagnostice pot primi 2000 lei în plus lunar. Puțini știu că au acest drept

UPDATE 2025:Pensionarii din România care, din cauza unor afecțiuni severe, aunevoie permanentă de ajutorpot primi o indemnizație lunară de însoțitor în valoare de2.025 lei. Măsura se aplică…

Căpitana de poliție a orașului București, Sara Ionescu, se întorcea acasă cu un taxi.

Plutonierul a întors capul spre ea și a măsurat-o din priviri. A zâmbit strâmb, plin de dispreț. — Și dumneata cine mai ești? Avocată? Sau vreo rudă…

Am angajat un actor să se dea drept iubitul meu la petrecerea de la piscină

Toți invitații s-au întors spre Iordan în același timp. Patricia a încercat să vadă ce era în cutie, dar el a închis-o imediat și a lipit-o de…

Ministrul Muncii elimină CASS-ul la pensii. Ce se schimbă din 2027

2,3 miliarde de lei — atât costă pachetul social anunțat duminică de ministrul Muncii, Florin Manole. Și pentru milioane de pensionari, suma asta înseamnă ceva concret: scăparea…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *