“Două-trei zile”

Tatyana Leonidovna tocmai turna ceai — normal, cu bergamotă. Deodată a sunat telefonul mobil. A tresărit — era deja aproape nouă seara.

— Tanti Tanya? Sunt Rita! Margarita! Îți amintești de mine?

Desigur că își amintea. Nepoata. Gălăgioasă, roșcată, cu o aluniță deasupra buzei. Ultima oară se văzuseră acum vreo cinci ani, parcă la o înmormântare.

— Înțelegi, avem o situație aici, — vocea din telefon suna lingușitor și vesel — eu cu Serioja, adică soțul meu, am venit să vedem un apartament. Dar nu s-a legat. Ne lași să stăm puțin? Doar două-trei zile!

Tatyana Leonidovna tăcea. Din telefon curgeau în continuare vorbele:

— Ai trei camere, locuiești singură! Promit că o să fim liniștiți. Doar două-trei zile, până găsim ceva!

A pus jos ceasca și s-a uitat la Boris. Pisica dormea liniștită, făcută ghem pe canapea. Ei bine, ce-i păsa lui? Dar ei… Ea a oftat.

— Bine, veniți.

După ce a închis, și-a dat seama că nici măcar nu încercase să refuze. Ca de obicei. I se părea aiurea. Era totuși fata surorii ei.

Au venit cu două valize mari, un rucsac și o geantă cu mâncare. Serioja — un tip masiv, cu voce groasă — s-a instalat imediat pe fotoliu și a cerut parola de Wi-Fi. Rita a început să despacheteze și să povestească tare cum „nu e așa de rău la București, da’ e scump rău”.

Prima zi — au mâncat tot ce avea în frigider.

A doua zi — au stat toată ziua în pat, uitându-se la seriale și râzând.

A treia zi — au adus o prietenă „doar pentru puțin”, și au băut vin roșu până la unu noaptea.

Tatyana Leonidovna nu zicea nimic. Mergea prin casă ca o umbră, strângea după ei, hrănea pisica și se uita la ceas mai des decât de obicei.

Ziua a patra — Rita a zis senin:
— Tanti, cred că mai stăm puțin. N-am găsit nimic încă.

Ziua a cincea — au început să comenteze: de ce miroase a ceai „din ăla de bătrâni”, de ce n-are televizor mai mare, de ce nu lasă pisica să iasă pe balcon.

În a șasea zi, Boris a fost călcat pe coadă și s-a speriat rău. A fugit sub pat și n-a mai ieșit.

În a șaptea zi, Tatyana Leonidovna s-a trezit cu o durere de cap, s-a dus la bucătărie, a văzut chiuveta plină și s-a întors calm în dormitor. A luat mătura.

A ieșit în sufragerie și, cu o voce egală, a zis:

— Ați spus două-trei zile. Acum suntem în ziua șapte. E timpul să plecați.

— Hai, tanti, pe bune… — a început Rita, dar s-a oprit când a văzut cum Tatyana ținea mătura, dreaptă ca o sabie.

— Afară. Azi. Până la prânz.

Serioja s-a ridicat, mormăind ceva, Rita a oftat teatral, dar au început să-și strângă lucrurile. După o oră, casa era iarăși liniștită.

Tatyana Leonidovna a tras adânc aer în piept. Boris a ieșit de sub pat, s-a întins și a sărit pe canapea.

— Gata, Boris. Gata și cu rudele. Data viitoare nu mai răspund.

A luat ceainicul și a pus apă la fiert. Cu bergamotă, desigur.