În această minunată zi de primăvară, Mașa a decis să iasă din cei patru pereți ai casei și să se plimbe prin parcul de lângă un mic lac. Era locul perfect pentru a scăpa de agitația orașului și a se bucura de natură — un adevărat răgaz pentru suflet.

În jur domnea prospețimea primăverii, păsările cântau, iar apa lacului strălucea în culorile curcubeului sub razele soarelui.

Mașa hrănea cu plăcere rațele, care se apropiau pofticioase de mal în așteptarea răsfățului.
Închidea ușor ochii și simțea cum razele calde ale soarelui îi mângâie fața. Era o binecuvântare, o liniște aproape nepământească.

În același timp, în cealaltă parte a parcului, se plimba un tânăr simpatic pe nume Igor.
O observa pe Mașa de ceva vreme și nu-și putea lua ochii de la frumusețea ei firească, de calmul cu care interacționa cu lumea din jur.
Părea desprinsă dintr-o altă lume — o frumusețe cu adevărat angelică.

Inima i-a bătut mai tare când, în cele din urmă, a găsit curajul să se apropie de ea.
A făcut câțiva pași, s-a oprit aproape de Mașa și, adunându-și tot curajul, i-a vorbit:

— Bună ziua, domnișoară! — a spus el cu un zâmbet cald.
— Vă rog să nu mă înțelegeți greșit… Dar nu am putut să nu mă apropii. Arătați atât de armonios aici, în mijlocul acestei naturi…