Mirabela Grădinaru a vorbit deschis despre regulile din propria casă, reguli care au trezit atât susținere, cât și critici.

Ce reguli impune Mirabela Grădinaru în familie
Deși discretă, Mirabela a rememorat decizii conturate încă din anii de studenție alături de Nicușor Dan. Împreună au construit o familie cu doi copii, Aheea și Antim, iar pentru primii ani de viață au stabilit un set de norme neobișnuit de stricte. Prima dintre ele: Fără ecrane în perioada timpurie.

În clipa în care a venit pe lume primul copil, televizorul a dispărut din peisaj – la propriu. Aparatul a fost scos din uz pentru a evita tentația de a-l lăsa pornit pe fundal sau de a-l transforma într-o „dădacă digitală”.

„împachetat”

Interdicția nu s-a oprit la TV. Nu au existat nici desene animate, nici telefon sau alte ecrane până în jurul vârstei de 3–4 ani. Ulterior, accesul a rămas rarisim și doar în prezența adulților. Mirabela își sprijină poziția pe cercetări care leagă expunerea timpurie de posibile efecte asupra dezvoltării emoționale și cognitive. Într-o lume în care mulți copii ajung în fața ecranelor din primele luni, asemenea măsuri pot părea pentru unii drastice, pentru alții strict necesare.

Reacții și context internațional
Regula care a aprins cele mai multe discuții este legată de telefonul mobil: acesta rămâne interzis până la 14 ani. Părinții, spune ea, nu ar trebui să-și calibreze deciziile în funcție de presiunea de grup din școală sau din anturaj, dacă „norma” colectivă intră în conflict cu ceea ce consideră benefic pentru copil.

„toți ceilalți o fac”

Mesajul ei respinge validarea prin majoritate: faptul că o bună parte dintre copii primesc devreme un dispozitiv nu este, de la sine, un motiv pentru a uniformiza regulile din fiecare casă. Accentul cade pe coerență și pe consecvență parentală.

Subiectul a primit și un ecou internațional. Mirabela a discutat despre aceste opțiuni cu Brigitte Macron, în cadrul unui eveniment la Casa Albă. Din relatarea sa reiese că, și în Franța, preocupările privind expunerea copiilor la tehnologie rămân actuale, iar unele orientări sunt susținute de specialiști. Chiar și așa, subliniază ea, fiecare societate își modelează politicile și cutumele în funcție de context, nuanțe și priorități proprii.

În esență, tehnologia nu este privită ca un inamic, dar nici ca un spațiu fără reguli. Părinții informați pot trasa limite clare și pot transforma contactul cu mediul digital într-o experiență ghidată, nu una haotică. Pentru unii adulți, asta înseamnă disciplină și o rutină fermă; pentru alții, o țintă greu de atins într-un mediu în care telefonul a devenit instrument de comunicare, de siguranță și de socializare.

Reacțiile rămân împărțite: unii văd abordarea ca prea dură, alții o consideră un exemplu practic de responsabilitate parentală. Între timp, conversațiile despre câte minute de ecran sunt potrivite, când ar trebui să apară primul dispozitiv și cum se supraveghează conținutul continuă să circule între părinți, educatori și specialiști, alimentate de experiențe diverse și așteptări la fel de diferite.