Natalia a citit lista de câteva ori. Erau lucruri simple. Supă cu tăiței. Piure cu chiftele. Orez cu lapte. Clătite cu gem. Nimic sofisticat. Nimic de milionar.

A închis frigiderul încet.

În loc să înceapă cu podelele, a pus o oală pe foc.

Nu a spus nimic nimănui.

Advertisements

Pe la ora șapte, mirosul de supă caldă a început să urce scările. Una câte una, fetele au coborât, atrase fără să-și dea seama.

— Cine gătește? a întrebat Roxana, suspicioasă.

— Eu, a răspuns Natalia, fără să se întoarcă. Dacă vreți, e destul pentru toată lumea.

Carmen a râs scurt.

— Bonele ne spuneau mereu ce să facem.

— Eu nu — a spus Natalia. — Eu doar spăl și gătesc.

Ioana s-a apropiat prima. Tremura.

— Pot… să mănânc?

Natalia i-a pus o farfurie fără să comenteze. Apoi una și pentru celelalte.

Nimeni nu țipa.

Nimeni nu fugea.

În biroul de sus, Andrei privea camerele. Pentru prima dată după luni întregi, casa era liniștită.

Zilele următoare, Natalia nu a pus nicio regulă. Nu a ridicat vocea. Nu a certat. A spălat hainele murdare fără grimase. A șters desenele de pe pereți, dar a lăsat unul mic, cu cretă, în spatele ușii.

Într-o seară, Lia a adormit pe podea, lângă ea.

Natalia nu a mișcat-o.

A doua zi, gemenele i-au adus o jucărie stricată.

— Poți s-o repari?

— Încerc, a spus ea.

Și a încercat.

Într-o duminică, Andrei a găsit-o pe Carmen plângând în bucătărie.

— Mama ne-a lăsat — a spus fata. — Toate femeile pleacă.

Natalia nu a intervenit.

Andrei a îngenuncheat pentru prima dată în fața fiicei lui.

— Mama voastră n-a plecat. A murit. Și eu… n-am știut ce să fac după.

Seara, după ce fetele au adormit, Andrei i-a întins Nataliei un plic.

— Salariul pe trei luni.

Ea nu l-a deschis.

— O să plecați și dumneavoastră? a întrebat el, cu voce joasă.

Natalia a privit casa. Apoi frigiderul. Apoi lista.

— Nu încă.

Au trecut săptămâni.

Fetele au început să doarmă noaptea.

Carmen a zâmbit din nou.

Într-o dimineață, Andrei a dat jos fotografia Luciei de pe perete și a pus-o pe masă, între toți.

— Nu vreau să o mai ascundem.

Natalia a dat din cap.

— Nici durerea nu se ascunde.

După două luni, Andrei nu a mai căutat bone.

Avea o casă.

Avea din nou o familie.

Iar Natalia nu mai era „numărul treizeci și opt”.

Era femeia care rămăsese.